În anii care vin, impozitarea persoanelor fizice și a veniturilor acestora va deveni scopul ANAF și al Ministerului Finanțelor. Discuția publică despre un impozit pe avere se poartă de obicei la timpul viitor, ca și cum ar fi un proiect care încă așteaptă să fie scris. Adevărul este mai simplu și mai puțin comod. România are deja un impozit pe avere, care funcționează din 1 ianuarie 2024. Nu poartă acest nume, nu lovește averea în întregul ei și a trecut aproape neobservat. Cei mai mulți dintre cei care îl datorează nu vor afla de el din Codul fiscal, ci dintr-o notificare a Fiscului.

Povestea lui seamănă cu a unei fantome. S-a născut în toamna lui 2023, prin Legea nr. 296/2023, una dintre legile cu care Guvernul încerca atunci să acopere deficitul, înghesuit între zeci de alte măsuri care au atras mult mai multă atenție. Legiuitorul i-a dat un nume care nu sperie pe nimeni, „impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare”, l-a așezat într-un titlu separat al Codului fiscal, Titlul X¹, și i-a fixat o cotă aproape simbolică, de 0,3%. Presa l-a botezat repede „taxa pe lux” și l-a uitat la fel de repede. Impozitul exista, dar se plătea numai de cei care știau de el și care îl calculau, îl declarau și îl achitau singuri. Statul nu avea nicio procedură prin care să-i caute pe ceilalți. Doi ani a trăit așa, ca un impozit pe care îl vedeau doar cei care îl căutau.

Apoi fantoma a prins carne. Legea nr. 239/2025 a ridicat cota de la 0,3% la 0,9%, începând cu anul fiscal 2026. Cota de azi reprezintă 300% din cea de pornire, adică de trei ori mai mult, într-un singur pas și fără ca baza de impozitare să se schimbe cu ceva. O locuință cu valoare impozabilă de patru milioane de lei, care în 2025 datora 4.500 de lei, datorează pentru 2026 nu mai puțin de 13.500 de lei. Proprietarul nu are mai multă avere, nu a câștigat nimic în plus, casa lui nu valorează mai mult. S-a schimbat doar o cifră în lege. Ordinul ANAF nr. 917/2026 a actualizat formularul 216, iar acum, prin Ordinul ANAF nr. 1.444/2026, Fiscul și-a dat și mijlocul de a-i găsi pe cei care tac.

Să vedem, înainte de toate, ce impozitează acest impozit. Prima categorie este cea a clădirilor rezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice la 31 decembrie a anului anterior, a căror valoare impozabilă trece de 2.500.000 lei. Valoarea nu este una de piață. Ea se calculează după regulile impozitului local pe clădiri din art. 457 din Codul fiscal, pornind de la suprafață, materiale, vechime și zona în care se află imobilul, și vine din evidența primăriei. A doua categorie este cea a autoturismelor înmatriculate în România, deținute de persoane fizice sau juridice, a căror valoare de achiziție individuală depășește 375.000 lei. Pentru ele impozitul se datorează doar pe o perioadă de cinci ani de la dobândire. În ambele cazuri cota nu se aplică întregii valori, ci numai diferenței care depășește pragul. O casă cu valoare impozabilă de trei milioane de lei are o bază de 500.000 lei și un impozit anual de 4.500 lei. Una de cinci milioane plătește 22.500 lei. Pentru o mașină cumpărată cu 600.000 lei, impozitul anual este de 2.025 lei.

Aplicarea lui urmează un traseu care pleacă de la primărie și ajunge la ANAF. Impozitul se plătește la bugetul de stat și este administrat de organul fiscal central, deși baza lui se naște în registrele fiscale locale. Pentru clădiri, primăriile transmit Fiscului datele despre proprietarii care trec de prag și îi înștiințează pe aceștia până la 30 mai, potrivit procedurii de colaborare aprobate în 2024. Contribuabilul calculează apoi singur impozitul, depune declarația 216 și plătește până la 30 septembrie. Pentru autoturisme, termenul de declarare și plată este 31 decembrie a anului fiscal curent, iar aici nu există nicio înștiințare prealabilă. Cine a cumpărat o mașină scumpă trebuie să știe singur că o datorează.

Construcția are câteva particularități care spun multe despre natura acestui impozit. El nu ține seama de datorii. O locuință de trei milioane cumpărată integral pe credit ipotecar și una moștenită de la părinți plătesc la fel, deși primul proprietar are, în termeni de avere netă, mai puțin decât nimic. Nu adună bunurile între ele. Cine are trei apartamente a câte două milioane de lei nu plătește nimic, în timp ce proprietarul unei singure case de două milioane și jumătate plătește. Nu se uită la depozite, la acțiuni, la părți sociale sau la terenuri, adică tocmai la partea cea mai consistentă a marilor averi. Este, mai exact, un impozit pe posesia unor bunuri vizibile, pe care statul le poate vedea fără să intre în casă. Tocmai de aceea îl numesc preambulul impozitului pe avere. După el va urma, foarte probabil, impozitul pe succesiune, iar cota celui de acum nu are de ce să se oprească la 0,9%.

Ajungem astfel la norme. Monitorul Oficial nr. 918 din 2 noiembrie 2026 publică Ordinul președintelui ANAF nr. 1.444 din 20 octombrie 2026, care aprobă procedura prin care Fiscul va stabili din oficiu impozitul special pentru cei care nu au depus declarația 216. Proiectul fusese pus în dezbatere publică încă din martie 2025. A durat aproape un an și jumătate până la publicare, iar între timp impozitul însuși și-a triplat cota. Ordinul nu este o formalitate de birou. El marchează momentul în care un impozit lăsat aproape în întregime pe seama bunei-credințe a contribuabilului devine un impozit pe care administrația îl urmărește activ. Potrivit art. 3, ordinul se aplică impozitului datorat începând cu anul 2024. Prin urmare, nu vorbim doar despre anul în curs. Cei care au omis declarația pentru 2024 și 2025 intră și ei în vizor, cu vechea cotă de 0,3% pentru acei ani, iar termenul de prescripție al dreptului de a stabili obligația fiscală este încă departe de împlinire.

Mecanica procedurii urmează fidel art. 107 din Codul de procedură fiscală. Mai întâi organul fiscal emite o „Notificare privind nedeclararea impozitului special”. Stabilirea din oficiu nu poate avea loc mai devreme de 15 zile de la această înștiințare, iar textul ordinului reia expres regula. Urmează o „Invitație la cel de-al doilea termen al audierii”, în vederea exercitării dreptului de a-și exprima punctul de vedere. Abia apoi se întocmește un „Referat privind estimarea bazei de impozitare” și se emite decizia de impunere din oficiu, formularul 261. Dacă între timp contribuabilul își depune declarația, procedura încetează, iar pentru situația în care decizia a fost deja emisă există formularul 262, decizia de anulare. Ordinul mai prevede și o notificare distinctă pentru cel care depune declarația după expirarea celor 15 zile. Competența urmează, pentru persoanele fizice, domiciliul fiscal, cu soluții de rezervă pentru cei fără domiciliu fiscal în România, arondați fie organului fiscal al împuternicitului, fie celui în raza căruia se află imobilul. Persoanele juridice sunt administrate de organul fiscal la care sunt înregistrate ca plătitori.

Partea cea mai interesantă pentru un jurist este referatul de estimare. În doctrina germană, de la Hensel până la Tipke și Lang, estimarea bazei de impozitare (Schätzung, în termenii § 162 din Abgabenordnung) a fost tratată mereu ca o excepție tolerată, nu ca o metodă de lucru. Ea se justifică doar atunci când contribuabilul își încalcă obligația de cooperare, iar rezultatul ei trebuie să fie cel mai apropiat de realitate, nu cel mai convenabil pentru buget. Codul nostru de procedură fiscală preia aceeași logică în art. 106, care cere organului fiscal să aleagă metoda cea mai adecvată și să țină cont de toate datele relevante.

Pentru clădiri, estimarea pare relativ ușoară, pentru că valoarea impozabilă vine din evidența fiscală locală. Riscurile apar la autoturisme. De unde știe ANAF valoarea de achiziție a unei mașini cumpărate de la o persoană fizică, poate din altă țară, poate la mâna a doua? Va lua ca reper prețul de catalog, un preț mediu de piață, valoarea din factura dealerului atunci când ea există? Fiecare dintre aceste repere poate produce o bază diferită, iar la cota de 0,9% diferența nu este neglijabilă. Mașina de 600.000 lei datorează 2.025 lei pe an. Dacă estimarea urcă valoarea la 800.000 lei, impozitul ajunge la 3.825 lei. De aceea, audierea nu trebuie privită ca o simplă bifă procedurală. Este momentul în care contribuabilul poate prezenta contractul de vânzare, factura sau orice alt înscris care fixează valoarea reală, înainte ca organul fiscal să o fixeze în locul lui.

Mai există o observație, de principiu de această dată. Impozitul special nu lovește venitul, ci deținerea. Am scris recent pe acest blog despre impozitul pe avere și despre conflictul dintre impozitarea posesiei și proprietatea garantată de art. 44 din Constituție. Procedura de impunere din oficiu nu rezolvă acest conflict, ci îl face mai vizibil. Atât timp cât impozitul era plătit doar de cei care se declarau singuri, discuția rămânea oarecum teoretică. De acum înainte, administrația fiscală va construi ea însăși lista celor care datorează, va estima valori și va emite titluri de creanță. Fiecare decizie 261 este un act administrativ fiscal care poate fi contestat în 45 de zile, potrivit art. 270 din Codul de procedură fiscală, iar ulterior în contencios. Nu mă îndoiesc că primele decizii vor aduce și primele litigii, mai ales pe estimarea valorii autoturismelor și pe calculul pragului în cazul coproprietății.

Sfatul practic este simplu și nu ține de doctrină. Cine deține o clădire rezidențială care trece de prag și nu a depus declarația 216 pentru 2024, 2025 sau 2026, ori un autoturism scump pentru care nu a declarat impozitul pe 2024 sau 2025, are tot interesul să o facă acum, înainte de primirea notificării sau, cel târziu, în cele 15 zile care urmează. Pentru autoturisme, declarația pe 2026 se mai poate depune la termen, până la 31 decembrie. Astfel, baza de impozitare rămâne cea declarată de contribuabil, pe documente proprii, și nu cea estimată de organul fiscal. Penalitățile și dobânzile de întârziere curg oricum, dar cel puțin cifra de la care se calculează rămâne sub controlul lui.

Un ultim gând. Statul român a avut nevoie de aproape trei ani de la introducerea impozitului ca să-și construiască instrumentul de constrângere pentru cei care nu îl declară. Nu este o întârziere neobișnuită la noi, dar spune ceva despre modul în care se legiferează fiscal: întâi se pune taxa, apoi se triplează cota, iar abia la urmă se scrie procedura care o face aplicabilă. Ordinea firească ar fi fost inversă. Fantoma din 2023 nu mai este o fantomă. De acum are adresă, formular și termen, iar pentru cei mai mulți proprietari prima întâlnire cu ea va fi o scrisoare de la ANAF.

Conf. univ. dr. Ciprian Păun

Articol preluat de pe pagina  https://paun.legal/